Sistemele de frânare ale vehiculelor sunt într-o evoluție permanentă. Se dorește ameliorarea securității şi a celui mai bun compromis între confort, performanțe, costuri și masă pe vehicul. Principalele caracteristici ce sunt căutate:
confortul (sau plăcerea de a conduce)
performanța (adică eficacitatea reală, anduranța termică, stabilitatea și capacitatea de menținere a traiectoriei în timpul frânarii vehiculului)
costuri (privite prin prisma constructorului de vehicule)
exigențe în materie de securitate și de reglementare, într-o permanentă creștere.
Satisfacerea ansamblului de cerințe enumerate mai sus cât și performanțele atinse în domeniul electronicii și al noilor funcțiuni pe care aceasta le permite, sunt elemente puternice în evoluția sistemelor de frânare.
Câteva generalități inginerești
Utilajele pe roți sunt echipate cu frâne prin fricțiune pe fiecare roată. Avem frâne cu disc pe puntea față și frâne cu disc sau cu tambur pe puntea spate. Frânele sunt comandate hidraulic. Acelea care sunt utilizate pentru imobilizare în staționare prezintă, între altele, o comandă și un sistem de înzăvorâre mecanic. Presiunea de comandă este generată într-un cilindru emițător, plecându-se de la efortul aplicat pe pedala de frână. Acest efort este amplificat de către un amplificator de efort pneumatic alimentat de către depresiunea naturală a motorului sau printr-o pompă de vid.
Se întâlnesc, de asemenea, amplificatoare de efort hidraulice, comandate de către un generator sau de către un acumulator de înaltă presiune. Cilindrul principal de comandă (sau emițător) al circuitelor hidraulice de frânare este separat de către un piston plonjor. Acest plonjor delimitează două circuite izolate ce comandă fiecare o parte dintre receptorii de frână. Sistemul este completat de organe de reglare a presiunii: corector hidraulic de frânare, bloc de reglare și captatori ABS de viteză a roții.
Rolul sistemelor de frânare
O dată cu dezvoltarea primelor autovehicule rutiere, necesitatea folosirii unui sistem de frânare a acestora a devenit un lucru obligatoriu.
În era contemporană, sistemul de frânare se ocupă de următoarele trei roluri foarte importante:
Scăderea vitezei de deplasare a autovehiculului
Oprirea completă a acestuia
Imobilizarea totală în cazul în care autovehiculul staționează
Chiar dacă la prima vedere sistemul de frânare poate părea complicat, principiile care îi asigură buna funcționare sunt relativ simple.
În practică, fenomenul predominant care produce frânarea autovehiculului este frecarea. Aceasta transformă energia cinetică (mișcarea autovehiculului) în căldură, rezultând o decelerare forțată a autovehiculului.
Un alt fenomen care are ca rol transmiterea forței exercitate de operatorul utilajului asupra pedalei de frână la roți este principiul vaselor comunicante. Conform acestuia, o forță aplicată la un capăt al unui circuit de lichid (în cazul nostru lichid de frână) se va transmite prin intermediul acestuia în cealaltă parte a circuitului, rezultând o forță egală ca mărime.
Părți componente & Rolul acestora & Caracteristici
Principalele părți componente ale sistemului de frânare, în ordinea acționării și a direcției de transmitere a forței, sunt următoarele:
Pedala de frână– cu rolul principal de a transmite forța depusă de operator, implicit valoarea forței cu care servomecanismul va presa plăcuțele pe discurile de frână.
Pompa centrală– având rolul de a transmite forța exercitată de servomecanismul de frână într-un circuit închis, până la pistolașele de frână din etrier (transformă forța în presiune)
Etriere– acestea acționează ca un suport pentru plăcuțele de frână dar și pentru unul/mai multe pistoane de frână care vor acționa ca un element intermediar între lichidul de frână și plăcuțele de frână.
Plăcuțele de frână– realizate, în principal, din materiale compozite, au rolul de a adera la suprafața discului de frână. Acesta, fiind direct legat de roata în mișcare, va avea ca efect decelerarea forțată a echipamentului pe roți.
Discurile de frână– au rolul de a oferi o suprafață finisată până la luciu metalic pe care plăcuțele de frână, fiind compuse dintr-un material mult mai moale, vor adera conducând la o forță de frecare mai mare și, implicit, o frânare superioară.
Desigur, sunt manuale întregi dedicate acestui atât de complex și important sistem. Noi am dorit doar să acoperim doar câteva itemuri mai importante. Poți afla mult mai multe lucruri apelând la consultanții noștri. De asemenea, nu uita că îți oferim la prețuri excelente componente ale sistemului de frânare, piese originale sau aftermarket de cea mai bună calitate. Găsești în magazinul nostru online: discuri de frână pentru buldoexcavatoarele New Holland, Case, Terex, Komatsu, Fermec, Volvo. De asemenea, contradiscuri pentru frână Carraro, contradiscuri de frână pentru utilaje Case, Volvo, Cukurova, Fiat Kobelco, Fermec, Claas, Caterpillar. Și lista noastră este încă foarte, foarte lungă. Lasă-te pe mâna specialiștilor noștri și totul va fi bine. Te așteptăm!
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, pastrand preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea a TUTUROR cookie-urilor. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.