Planetarele – prințesele sistemului de transmisie
Planetarele sunt componente întâlnite la absolut toate utilajele care înaintează pe roți. La începuturi se foloseau doar la mașinile cu tracțiune față, acum aceste piese funcționează în ambele fețe ale tracțiunii. De când suspensia independentă este ceva firesc la toate utilajele, indiferent de felul tracțiunii, planetarele sunt acum peste tot întâlnite. Dar, hei, hai să vedem ce fac, mai exact, aceste planetare.
Începem cu litera A – ce este planetara?
Este o piesă indispensabilă sistemului de transmisie. Este ultima componentă care duce energia cinetică a motorului la roată. Planetara auto este, mai exact, un ax cardanic cu două articulații la capete, numite capete de planetară (extern și intern). Axul central este o bucată solidă din oțel cuplată la cele două capete, care au o mișcare de câteva grade pentru a permite mișcarea roților la denivelări, dar și mișcarea când rotești volanul.
Hai că merge… ia să vedem acum ce face planetara?
O planetară continuă transmisia cutiei de viteze până la roți. În cazul unui echipament cu tracțiune față, cele două planetare pentru cele două roți ies direct din cutia de viteze. În cazul unui echipament cu tracțiune spate, din cutia de viteze iese un cardan care ajunge într-un diferențial. Din diferențial ies mai departe cele două planetare. Un capăt al planetarei este în cutie sau diferențial, iar celălalt în butucul fuzetei, unde este blocat prin intermediul dinților pe care îi are, astfel încât să se învârtă simultan cu butucul și cu discul de frână.
Tehnica e frumoasă când ți-o explică un specialist. El ne va spune acum cum funcționează o planetara
Articulațiile dintre ax și cele două capete sunt exact ca o cruce cardanică, adică permit rotația chiar dacă există o rupere de aliniere. Cele două articulații sunt acolo tocmai pentru a nu întrerupe această mișcare de rotație, indiferent dacă roțile sunt sau nu virate. Articulațiile dintre ax și capete se fac prin intermediul unor tripode, adică o piesă cu 3 rulmenți care elimină frecarea și prelungesc viața acestora. Aceste “capete de planetară” care conțin aceste articulații, sunt acoperite de un burduf din cauciuc care ține vaselina la interior și protejează împotriva prafului și a apei din exterior.
N-ai ce face, nimeni nu e perfect. Deci, ce se strică la o planetară?
În general, dacă circuli normal, planetarele unui utilaj cu tracțiune spate practic nu au de ce să se strice. Însă planetarele unui echipament cu tracțiune față, care virează și pune o forță suplimentară pe articulația planetarei, cedează la un moment dat. Operatorul începe să audă un bocănit, un țăcănit puternic de fier pe fier, atunci când virează și accelerează ușor. În timp, zgomotul devine mai puternic și apare chiar și când accelerezi în linie dreaptă.
Tripoda, adică articulația dintre capul de planetară și axul central se uzează și cedează. Acest lucru se întâmplă când ciupești sau rupi burduful de planetară și începi sa pierzi vaselină ori dacă lași să intre praf și mizerie. Capul de planetară (cu tot cu tripodă) se poate monta separat în acest caz, nu e obligatoriu să cumperi planetara cu totul. Varianta mai ieftină este sa înlocuiești doar capul de planetară, dar manopera va fi mai scumpă.
Și totuși, s-a stricat. Ce te faci?
Nimic mai simplu. Cauți planetare nou-nouțe, căci un boost de aer proaspăt nu strică niciodată. Și nu este nevoie de cercetări planetar mondiale (iată, ne jucăm puțin cu cuvintele) pentru niște planetare. Este suficient să intri pe pagina noastră și vei întâlni această surprinzătoare și bogată oferă de planetare. Numai dacă îți spunem câteva și simți cum mâna se duce la telefon ca să ne suni. Și chiar îți spunem, iată, găsești oricând la noi planetara pentru punte Carraro (cu zecile ei de modele), compatibile cu utilajele aflate sub orice brand renumit ai nevoie: Volvo, New Holland, Komatsu, Case, Fiat, Ford, Steyer, Manitou și nu doar. Dacă acceleratorul de particule de la Cern ar funcționa cu planetare, fii sigur că le-ai fi găsit la noi.
Așadar, acestea sunt doar câteva din cele mai importante aspecte de care orice operator ar trebui să țină cont și pe care ar trebui să le cunoască despre planetarele echipamentului său și despre buna lor funcționare. Iar dacă ai nevoie de informații aplicate și aprofundate legate de un aspect stric tehnic legat de planetare, orice, fă bine și în considerare sfaturile specialiștilor noștri, pe care le primești la simpla ta solicitare. Ah, da, iată un sfat isteț – încearcă să îți adaptezi, totuși, stilul de șofat pentru a preveni eventuale neplăceri. Formula 1 e doar pentru show, utilajul tău e pentru un job frumos. Te așteptăm!